Madalina Vlasceanu
Il y a quelques jours, dans la librairie parisienne Tekhne, Laura Tuşa Ilea a présenté au public son premier livre de nouvelles intitulé "Est". Publié en langue française aux éditions L'Harmattan, le livre a été conçu et écrit en langue roumaine et traduit ultérieurement par Nicolas Cavaillès. Les nouvelles ont été rédigées au fil du temps, sur une période de 6 ans et ont été achevées pendant un séjour scientifique à Paris. "Le livre m'a surprit car il n'a pas été prévu comme un livre et à aucun moment je n'ai envisagé une finalité", témoigne l'auteure. A ce moment là, elle n'avait pas pensé qu'un jour les 5 récits seraient imprimés dans la langue de Molière. Maîtrisant parfaitement la langue française, Laura n'a pas souhaité traduire elle-même le livre. Elle ne l'a pas écrit non plus directement en français, car à cette époque, la langue française ne faisait pas partie de son "existence". Pour Laura, l'écriture et la lecture ne sont pas des activités récentes, mais bien des pratiques longuement exercées tout au long de sa carrière académique.
Une idée ou une histoire?
En faisant une brève présentation du livre, Laura Ilea m'a demandé comment j'aimerais entendre le résumé, sous la forme d'une idée ou d'une histoire? Sans hésitation, j'ai choisi la variante... d'une histoire. L'histoire s'emboîte à son tour à travers de 5 autres histoires: "Dunes d'eau", "Alma", "EscriTore", "Nastia" et les "Fugitifs". Les actions se déroulent dans des régions différentes, sans une localisation précise. "Je n'ai pas désiré limiter le récit à une région géographique particulière, mais plutôt à un point cardinal qui, à mon sens, est chargé d'une certaine signification", raconte Laura. "Est, n'est pas l'Est de l'Europe ou l'Europe de l'Est. Il s'agit, en effet, d'un Est qui se déplace perpétuellement", explique l'écrivaine. "Est" représente également les endroits qu'elle a parcourus et où elle a recueilli les histoires qu'elle a ensuite développées et transformées. Le livre est loin d'être un message politique, comme pourrait suggérer son titre. D'après Laura, la seule nouvelle avec une certaine connotation politique pourrait être les "Fugitifs", une histoire concernant le rattrapage d'un passé révélé après la fin du régime communisme. Quant aux autres récits, le fil conducteur décrit des personnages qui recherchent leur propres destins, des personnes qui recherchent en permanence la stabilité, mais qui sont menacés par des dunes d'eau qui en une seconde peuvent tout emporter. "Il s'agit de la découverte et de l'acceptation de la fragilité des choses. Il est question également d'une confrontation Est-Ouest", souligne Laura. Ses nouvelles n'ont pas comme finalité une solution figée aux problèmes des personnages, mais elles sont matière à réflexion.
Après l'Est, l'Ouest
En quittant l'Est il y a quelques années, Laura Ilea s'est installée sur le continent américain, "au milieu d'une civilisation et d'une culture puissantes, mais touchées par l'obsession de "all inclusive" ("tout inclus")" où tout se veut être inclus, qu'il en soit des vacances, des assurances vie, etc. Voilà une autre expérience sur laquelle l'écrivaine désire développer dans son prochain récit.
Docteur en philosophie, traductrice, bénéficiaire de plusieurs bourses d'étude et de recherche, l'auteure a publié plusieurs articles scientifiques et littéraires, un livre d'essais et une étude sur le philosophe allemand, Martin Heidegger.
À présent, Laura est chargée de cours au département de philosophie de l'Université McGill et travaille sur un nouveau projet de recherche.


Pourquoi EST ?
Mot de l'auteur Laura Ilea au lancement de son livre Est, le 10 fevrier 2009, à Paris
Laura Ilea
Ce livre n'est pas une idéalisation de l'EST. À aucun prix. Il parle toutefois d'une dimension que la civilisation actuelle, dans sa quête de confort, de stabilité, d'assurance, a complètement oubliée ou négligée : la fragilité des choses. L'écoute de cette fragilité, et de sa sagesse, constitue le cœur de ces récits, qu'il s'agisse des "Dunes d'eau", qui anéantissent tout fondement stable, ou bien d'un amour improbable, comme celui d'"Alma", ou encore d'"EscriTore", un gène rebelle poussant les personnages à choisir la voie de l'écriture ou celle de la prière. Le message des "Fugitifs", incrusté dans les murs d'une cave, est tout autant transparent et incompréhensible, menacé par la fragilité de la mémoire.
 Des cinq nouvelles, aucune ne possède de fin univoque. Toutes s'arrêtent là où une nouvelle aventure pourrait recommencer, là où on ne peut plus avancer sans envisager un changement radical. À ce moment apparaît "la vérité qui, si les personnages étaient capables de l'affronter, pourrait les dissoudre". Dans leur confrontation avec quelque chose qui les dépasse, les personnages désirent néanmoins garder, à tout prix, leur identité humaine. On peut dire qu'ils déposent les armes, mais également que c'est leur seule possibilité de ne pas succomber.
 Qu'est-ce que la fragilité des choses a à voir avec l'Est ? Une mémoire qui garde les traces de toute destruction possible, de l'instabilité de la réalité, de sa capacité à se dissoudre d'un seul coup devant nos yeux.
 Bien sûr, l'Est se déplace perpétuellement. Il y a dix ans, il était ici, tout près, aux Balkans. Maintenant il s'est éloigné, vers l'Irak et l'Afghanistan. Mais il continue à formuler une réalité qui s'oppose à un autre point cardinal, qui est représenté à mon sens par l'idée du "all inclusive" ("tout inclus"), que j'ai commencée à explorer dans un nouveau roman.
 Le "tout inclus" n'équivaut bien sûr pas à l'Ouest. Ce serait trop simple. Il désigne plutôt la recherche obstinée d'oublier coûte que coûte "les dunes d'eau" de l'existence au cours de vacances "tout inclus". Il nomme le tourisme ignorant la misère politique et économique aux abords des destinations de rêve et les assurances vie et après vie qui s'écroulent au premier ouragan financier.
La fragilité des choses devient évidente. Mais elle peut quand même trouver sa direction, son point cardinal. Traditionnellement, ce point s'appelait le Grand Nord, la Croix du Sud. Dans ce cas-ci, il s'appelle EST. Quelque chose qui est, de manière irréversible.

Citation :
par Jean-Pierre Longre

Est - 
Laura T. Ilea
Traduit du roumain par Nicolas Cavaillès
Préface de Marcel Moreau
L'Harmattan, 2008

Dans l'une des nouvelles qui composent ce recueil, "EscriTore", un vieil écrivain se souvient de ce que lui disait une amie de New York : "Un jour tu rencontreras tes mots en chair et en os. Un jour ce ne seront plus les exhalaisons douloureuses de ton esprit, mais des présences réelles. Alors tu comprendras tout".

Visiblement, Laura T. Ilea, née en Roumanie, vivant actuellement à Montréal, a fait entre deux continents l'expérience de l'incarnation des mots. Ses personnages, si différents les uns des autres, si semblables dans leur humaine aspiration à trouver la sortie du tunnel, se construisent sur le verbe - les paroles qu'ils échangent, celles qu'ils n'échangent pas mais qui peuplent leur monde, qui hantent leurs rêves et qui guident leurs mouvements.

L'auteure est philosophe de formation et de profession ; elle est écrivaine de vocation. Certes, ses nouvelles sont chargées d'idées, de références ; mais elles sont aussi des tranches de vies, à la fois réalistes et métaphoriques. La multiplication des lieux, des origines, l'enchâssement des récits dans les récits, le labyrinthe des fuites, des errements, des itinéraires délibérément choisis ou non, des trajets d'Est en Ouest et inversement, des séparations et des retrouvailles, des exils et des retours, tout cela donne à l'ensemble une architecture à la fois mouvante et solide, souple et charpentée. "La certitude de la connaissance, qui ne se laisse saisir que pour un court instant dans une formule" le dispute à la "certitude des corps", aussi fugitivement insaisissable.

On ne résumera pas les cinq nouvelles d'Est. Elles sont là, s'imposant comme œuvre littéraire, fondées sur la destinée de femmes et d'hommes qui cherchent simplement à vivre (souvent, c'est bien compliqué), et forgées dans le matériau de la prose poétique et musicale : associations étranges et limpides, images aussi inattendues qu'évidentes, phrases aux résonances mystérieuses tissent un réseau dans lequel le lecteur tâche, avec délices et sans concessions, de se frayer son propre chemin.

19.02.2009

sitartmag

Citation :
Stiri" Interviu

Ambele dimensiuni, Estul si Vestul, mi-au devenit indispensabile

ARC Cine este Laura T. Ilea?
L.T I. Este o persoană împărţită între două continente, între două vocaţii: filosofia şi literatura. Am studiat filosofia pentru că, la momentul în care m-am îndrăgostit de ea, o consideram lucrul cel mai inaccesibil. Era un cod care mi se părea infinit mai bogat şi mai misterios decât codurile matematicii, fizicii, biologiei. Mai mult, era, în România acelui timp, un fel de terra incognita, de teritoriu interzis. Descopeream lucruri noi pe măsură ce ele ieşeau din uitare, pe măsură ce reapăreau la lumină într-un vid postcomunist: Noica, Cioran, apoi Heidegger, Arendt, ca să numesc doar câteva; până şi numele clasice ţineau de domeniul incipientului în România anilor'94, când am început Facultatea de Filosofie de la Bucureşti. Pe lângă toate acestea, începusem să descopăr filosofia indiană, mistica arabă. Îmi amintesc de un curs despre Suhrawardi la Facultatea de Filosofie, în 1997, un lucru cu totul neobişnuit pentru acele timpuri. Vorbesc despre filosofie ca experiment, filosofia care nu a devenit încă specialitate. Cred că păstrez încă mult din această viziune asupra ei. De aceea, cred, nici nu am abandonat-o între timp. Ea mi-a creat diferite contexte, în care existenţa mea s-a îmbogăţit definitiv: diverse burse de studii, la Freiburg i.Br., Heidelberg, Berlin, la Paris, Viena şi, în sfârşit aici, la Montreal. În prezent am o bursă de cercetare postdoctorală CRSH la Departamentul de Filosofie al Universităţii McGill.
Iar, pe de altă parte, literatura. Ea a existat în mine dintotdeauna, trădând de multe ori filosofia, dezvoltându-se ca un curent subteran, în pofida logicii acesteia din urmă. E vorba despre o tensiune permanentă, pentru că cele două domenii au logici complet diferite de funcţionare: filosofia presupune teze, afirmaţii, literatura sondează incertitudinea. Acesta a fost un traseu mult mai complicat. Ei bine, cred că acum a venit momentul ca ea să iasă la suprafaţă: pe 10 februarie, a avut loc la Paris lansarea primului meu volum de nuvele, EST, apărut la editura franceză L'Harmattan, tradus din română de Nicolas Cavaillès, cu o prefaţă de scriitorul Marcel Moreau. Mai publicasem înainte două cărţi în România, Meditaţii inactuale, în 2001, şi Viaţa şi umbra ei, un studiu despre Martin Heidegger, în 2007. Volumul de nuvele înseamnă însă începutul unei noi aventuri.
ARC Credeti ca Vestul v-a oferit o alta posibilitate decat Estul, respectiv Romania?
L.T I. Da, în măsura în care, trăind în „Vest", inevitabil „Estul", România şi nu doar ea, mă atrage cu o forţă irepresibilă. Probabil că, din punct de vedere al unei profesii umaniste, este mai uşor să evoluezi în Vest. Însă, din punctul de vedere al creativităţii, e întotdeauna necesară o anumită stare de incertitudine, de expunere permanentă, o deschidere, uneori chiar violentă, pe care lumea Estului o oferă din plin. Apreciez de exemplu extrem de mult „noul val în cinematografia română", pentru că el explorează tocmai aceste straturi. Nu există de altfel nici un scriitor important care să nu treacă prin ambiguităţi, interogaţii, uneori chiar pierderea reperelor. Fiecare om îşi construieşte Estul, respectiv Vestul său. Ale mele sînt în continuă mişcare.
ARC Cum vedeti diferenta dintre cultura romana in comparatie cu cea canadiana spre exemplu?
L.T.I. Cred că sunt două lucruri atât de diferite, încât cu greu se poate vorbi despre o comparaţie. Aş putea să vă spun mai degrabă ce anume apreciez în fiecare dintre ele: apreciez extrem de mult efortul înspre multiculturalism al culturii canadiene. Mai mult decât atât, faptul că el nu este echivalent cu „naturalizarea", cu absorbţia deplină, care să neglijeze diferenţele. Cred că fenomenul migrant dă o nouă culoare acestei ţări. Şi apoi, aş vrea să vă vorbesc despre o altă fascinaţie, mai mult geografică, însă care aici capătă conotaţii culturale: fascinaţia spaţiului. Nu am avut nicăieri altundeva senzaţia că spaţiul este o entitate în sine, un parametru care nu poate fi neglijat.
În ceea ce priveşte cultura română, cred că lucrul cel mai impresionant este încercarea sa de rearticulare pe un eşafodaj grav avariat: filosofia (aş aminti aici Societatea Română de Fenomenologie) ca un efort permanent de autocreare, Colegiul Noua Europă, în care ştiinţele umaniste încearcă să reconstituie un dialog întrerupt, cinematografia română, care are în sfârşit forţa, imaginaţia şi mijloacele să se confrunte artistic cu un trecut care se îndepărtează din ce în ce mai mult, artiştii plastici români care, cu încetul, îşi creează culoarele mobilităţii pe scena internaţională. Nu trebuie uitat teatrul: la Bucureşti, biletele la teatru trebuie rezervate cu câteva săptămâni înainte. Lucrul acesta spune ceva despre ceea ce se întâmplă în România, din punct de vedere cultural.
Ca să fiu imparţială, ar trebui cred să menţionez ce anume îmi place mai puţin în fiecare dintre cele două culturi: cred că ar fi, pe scurt, lipsa autonomiei în cultura română, iar în cultura canadiană un anume iz local extrem de pronunţat. Deşi, dacă mă gândesc la Yann Martel, acest lucru se infirmă imediat.
ARC Care ar fi sfatul dvs vizand tinerii romani care ar dori sa studieze in afara tarii ?
LTI Cred că orice experienţă de acest gen este binevenită. Dincolo de avantajele evidente ale oricărui studiu „în străinătate", e vorba de fiecare dată şi de o experienţă personală care nu poate decât îmbogăţi orizontul fiecăruia. De altfel, acelaşi lucru l-aş spune oricărui tânăr „studios", din orice ţară, nu doar din România. Cred că un tânăr american, de exemplu, are la fel de multă nevoie să studieze în România, poate chiar mai multă, decât un tânăr român care se duce să studieze în America.
ARC Cat credeti ca o sa mai persiste izul comunist in Romania?
LTI E o chestiune de generaţie. Sper din suflet că e o chestiune ireversibilă, că această istorie nu se va repeta în România. Aceast㠄rinocerizare" sau oricare alta care îi seamănă. Pe de altă parte, mi se pare extrem de tristă această generaţie care şi-a petrecut tinereţea sub regimul comunist şi care, rând pe rând, şi-a văzut dezamăgite speranţele, nemaiavând resursele să tenteze o altă viaţă. Cred că în România, politica e mult în urma culturii, de exemplu; cred că ea se află într-un stadiu extrem de rudimentar. Probabil că sunt inerţii foarte puternice care o trag în spate.
Pe de altă parte, am o mare admiraţie pentru oamenii care, prinşi odat㠄sub tăvălugul istoriei", au avut la un moment dat curajul de a se desprinde de o realitate care nu le mai promitea nimic, tentând necunoscutul. Cunosc astfel de oameni chiar aici, la Montreal. Printre ei se numără Victor Roşca, scriitoarea Felicia Mihali, profesoara Livia Monnet.
ARC Ce proiecte de viitor aveti?
LTI Din punctul de vedere al filosofiei, aş vrea să explorez mult mai îndeaproape această lume în care trăim. Cred că e inevitabil ca aceasta să intervină la un moment dat în traseul fiecărui om. Pe de altă parte, nu vreau să pierd contactul cu literatura: scriu un studiu despre „Orbirea în literatură", luând ca puncte de reper scriitori precum Ernesto Sábato, José Saramago, Orhan Pamuk.
Şi poate, cel mai important, o să încerc să duc la capăt un roman pe care l-am început cam în perioada în care am schimbat continentul, adică acum doi ani, venind la Montreal. Un roman despre care nu vreau să dezvălui nimic deocamdată şi pe care sunt tentată să-l numesc All inclusive.
Aş vrea de asemenea să continui să călătoresc pe acest fascinant continent, înspre Marele Nord, înspre Munţii Stâncoşi, Marile Canioane, etc. Acest proiect l-am început vara trecută, împreună cu soţul şi sora mea. Am călătorit timp de o lună, adunând impresii, confirmând intuiţii şi anulând idei preconcepute, de-a lungul coastei de Est a Americii. Iar în vara lui 2007 am explorat campingurile sauvage din Quebec si Nouveau Brunswick.
ARC Va ganditi sa va intoarceti in Romania sa impartasiti experienta studentilor romani?
LTI În decursul acestor doi ani, m-am întors cât de des posibil în România. Cum vă spuneam la începutul acestui interviu, ambele dimensiuni, Estul si Vestul, mi-au devenit indispensabile. De aceea, nu pot să spun nimic definitiv în această privinţă.
ARC Ce parerea aveti despre salariile cadrelor didactice din Romania vis-a-vis de cele canadiene?
LTI E un lucru evident, care stârneşte extrem de multă indignare. Problema este însă că această situaţie umilitoare, în special pentru tinerii români care îşi doresc să intre în învăţământ, va avea o bătaie extrem de lungă. E de ajuns să privim subtitrările anumitor filme româneşti care circulă pe piaţă, textele reclamelor, anumite informaţii tipărite în ziare şi, de multe ori, limbajul dezarticulat al unor posturi de televiziune, pentru a ne face o idee asupra amplorii fenomenului. Limba română e prima sacrificată. Iar de aici începe totul.
ARC Va puteti sustine financiar numai din salariul de profesor sau aveti si-un alt job?
LTI Cursul de existenţialism pe care l-am ţinut la Departamentul de Filosofie al Universităţii McGill, precum şi cele, cel mai probabil de „filosofie continentală", care vor urma, se desfăşoară în cadrul stagiului postdoctoral (2008-2010) SSHRC. Deci, sursa principală de finanţare este această bursă, extrem de generoasă, a guvernului federal canadian. Cred că aş putea adăuga acest punct la lucrurile pe care le apreciez în sistemul canadian. Susţinerea pe care o arată cercetătorilor şi artiştilor, aceste investiţii pe termen lung.
ARC Ce aspiratii aveti?
LTI Aspiraţiile sunt legate de ceea ce am reuşit să realizez până acum: să rămân în legătură cu filosofia, să continui să scriu literatură, să călătoresc, să adun cât mai multe imagini, experienţe şi înţelegere a acestei lumi în care trăiesc, lucruri pe care să le pot transmite copiilor pe care îi voi avea.
ARC Vorbiti-ne despre pasiunile dvs.
LTI Pe lângă ceea ce am amintit deja, cred că muzica ocupă unul dintre locurile cele mai importante. Muzica şi descoperirile neaşteptate pe care ea mi le procură: jazz, muzică folclorică din Balcani, a cărei frumuseţe am descoperit-o târziu, „misterele vocilor bulgare", muzica din Est interpretată de Nigel Kennedy şi de ansamblul Kroke, muzica polifonică din Corsica, blues-ul din Delta Mississippiului, muzica polifonică gregoriană. Da, cred că muzica rămâne una dintre marile mele pasiuni.